Life In Plastic …. It’s Fantastic

de Adina UBARU

Locuiesc într-un oraș înecat în ceața țevilor de eșapament, a gunoaielor menajere aruncate de la geam pe pavajul stradal acoperit cu o mâzga lipicioasă rezultată în urma combinației dintre colbul în exces și ADN-ul indivizilor ce nu pot rezista tentației de a marca teritoriile pe care le străbat cu câte o flegmă la fiecare cinci pași executați.

Locuiesc într-un oraș sufocat de o “floră” fascinantă, plină de culoare și sunet, o floră care își schimbă aspectul, textura și locul cu fiecare secundă care trece. Nu te poți plictisi când o privești, e rezistentă și promite să cucerească fiecare bucățică a decorului în care obișnuim să ne prefacem că ne trăim viața.

Vă întrebați oare care e secretul ei. Hmmm …. E vrăjită. Fiind formată din polimeri, celuloză și sticlă de diverse culori, grosimi, texturi și …. mirosuri, nu moare și se înmulțește prin dividere. De asemenea, specimenele bipede, denumite generic oameni, își dedică o mare parte a timpului plantării unei game variate de puieți în spații mai mult sau mai puțin convenționale. Nu aș exagera dacă aș spune că interesul pentru “laminarea” orașului se transmite genetic. De cum fac ochi și descoperă mediul înconjurător, progeniturile humanoide încep să își pună amprenta asupra lui, într-un mod foarte natural, încurajate fiind de părinți și bunici. Este normal ca acești veterani în ale “horticulturii” orășenești să își dorească ca miniaturile lor să crească și să se dezvolte în același habitat ca și ei, ba chiar mult “îmbunătățit”, față de acum 20 de ani, spre exemplu, lăsându-le cu limbă de moarte o dorință nerostită, aceea de a perfecționa opera înaintașilor lor.

E uimitor să vezi cum se schimbă grafica și “relieful” unui oraș cu fiecare secundă, tinzând să se transforme într-o pădure tropicală. Să nu credeți însă că enoriașii noștri depun atâta efort doar pentru a “omagia” arta și frumosul. Nu este doar o ofrandă adusă simțului artistic prezent în fiecare din noi. Această “împădurire” are și laturi practice. Contribuie foarte mult la existența și dezvoltarea legăturilor interumane. Este un liant social. Interacționezi mult mai ușor cu cei care au aceleași preocupări ca și tine. De asemenea, pe baza acestui fapt, au loc schimburi de experiență, ceea ce duce la descoperirea și proliferarea unor tehnici noi de “cultivare”. Pe de altă parte, ”natura” nu vrea să le rămână datoare bunilor ei samariteni, așa că îi răsplătește cu multă căldură. Efectul de seră este pe gustul ”horticultorilor”, mai ales al ”horticultoarelor” care au posibilitatea să-și etaleze siluetele la soare, să poarte fuste scurte și pantofi cu toc, care să se afunde cât mai mult în bitum-ul de pe străzi, să îi ațâțe pe don-juanii cu tricourile ridicate care-și mângâie alene burta (semn de bunăstare) și trag cu nesaț din ”pipa păcii” ca și cum ar desfășura un ritual șamanic de întrepătrundere spirituală cu tinerele bipede. E o adevărată plăcere să admiri acest peisaj.

Activitățile lor de regenerare perpetuă a mediului au și un caracter medical. Polimerii sunt o posibilă alternativă la tehnicile antice de suturare a vaselor de sânge, sunt o sursă bună de producere a sângelui, un suport pentru crearea de organe, sau o modalitate de înfrumusețare și … îmbunătățire a tinerelor domnișoare.

Înainte de dezvoltarea acestui sentiment civic, natura era anostă, cuprindea o gamă redusă de culori (preponderent verde), murea și renăștea, ceea ce inducea maselor stări de depresie și astenie și nu aducea atâtea beneficii medicale, fapt ce i-a determinat pe participanții la viața socială să găsească și să prolifice soluții benefice pentru stârpirea vegetației ”nocive”, lipsite de poezie și spiritualitate și crearea unei replici viabile.

Natura a murit. Trăiască natura.