La ora când Traian Băsescu îşi formula rechizitoriul de la Cotroceni, ofensiva USL atingea faza paroxistică, prin eliminarea Robertei Anastase de la şefia Camerei Deputaţilor. Apelul preşedintelui la încetarea ostilităţilor era întârziat. USL ocupase deja reduta portocalie. Reacţia tardivă a preşedintelui întăreşte suspiciunile privind caracterul ei protector asupra instituţiilor statului. Dacă într-adevăr acestea s-ar fi aflat în pericol, ele deja fuseseră afectate de acţiunea USL, iar mesajul lui Băsescu nu mai trebuia să conţină referiri la timpul viitor al acţiunii. În schimb, domnia sa a subliniat multiplu şi apăsat că adversarii săi politici trebuie „să înceteze imediat ofensiva împotriva statului”.
Grija preşedintelui faţă de instituţiile democratice nu poate fi credibilă pentru că, dacă e să ne luăm după logica acestuia. Ele fuseseră deja anihilate de atacul din Parlament. Şi atunci, la ce bun un avertisment prin care ceri cuiva să nu facă o faptă deja consumată? Contratimpul în care s-a aflat Preşedintele indică faptul că el acceptase situaţia de fapt, dar a ţinut morţiş să transmită că următorul pas, suspendarea prezidenţială, nu trebuie să fie următoarea ţintă a revoluţionarilor din Parlament. Durerea lui Traian Băsescu nu era cauzată de căderea lui Blaga şi Anastase, ci de următoarea mutare a USL, care îl viza direct. Dacă preşedintele ar fi vrut într-adevăr să-i apere pe cei doi, ar fi făcut asta. Pârghiile le avea, dinainte de ziua de 3 iulie. Crin Antonescu anunţase cu ceva timp înainte că pe 3 sau 4 iulie începe procedura suspendării preşedintelui în Parlament. Aşa că informaţiile privind o manevră de amploare a USL nu erau chiar atât de străvezii.
Băsescu i-a lăsat din mână pe Anastase şi Blaga, mizând pe efectul emoţional puternic al acestor destituiri. Iar seara, a ieşit la rampă, post factum, clamând lovitura de stat. Putea face acest lucru mult mai devreme. Dar, fără victimele de peste zi, Băsescu nu ar fi avut ocazia să joace rolul preşedintelui îngrijorat de măcelărirea democraţiei.
Acum, preşedintele se află singur în faţa USL, înghesuit pe holurile palatului, ca într-un film de capă şi spadă. În spatele său se află larg deschisă fereastra suspendări. Iar dincolo de ea, poporul. Diferenţa faţă de 2007 e că oamenii au acum mâinile ocupate cu telecomanda televizorului şi vor fi lipsiţi de reflexul prinderii în braţe a muschetarului doborât din turnul în care s-a refugiat vremelnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu