Petru Groza – în apărarea intelectualilor

Puţini dintre cei care l-au denigrat şi continuă să-l denigreze pe nedrept pe Dr. Petru Groza ( câte a făcut el pentru salvarea a numeroşi intelectuali şi oameni de cultură sau din rândul clerului, ortodox şi catolic. Prin rândurile de faţă, ne-am propus să facem cunoscute cititorilor hunedoreni, câteva din faptele marelui om politic, jurist şi intelectual de marcă, una dintre cele mai mari personalităţi pe care le-a dat judeţul Hunedoara.

„Gladiatorul din Băcia”
În relaţiile sale cu intelectualii români, Petru Groza le reamintea adeseori, cunoscuta povaţă „Ţineţi-vă de popor spre a nu rătăci”. Încă din tinereţe, el a stabilit relaţii prieteneşti cu Traian Vuia, Octavian Goga (care i-a şi botezat unul din fii) şi cu alţi viitori oameni celebri în ştiinţă şi cultură naţională. O dată cu realizarea unităţii naţionale în 1918, ca parlamentar şi membru al guvernului, îl cunoaşte îndeaproape pe generalul Averescu, ce-l denumea prieteneşte „Gladiatorul din Băcia” şi pe Nicolae Iorga, ce-l considera pe Groza un „Litovoi modern”.
În perioada 1930-1940 şi în timpul războiului, Groza, el însuşi un antifascist convins, ia apărarea militanţilor supuşi represaliilor. În căutarea unor căi de salvare a ţării de pericolul fascismului şi al unui război, în casa Petru Groza din Deva au fost bine primite personalităţi marcante aparţinând diverselor culori politice, precum Iuliu Maniu, Corneliu Coposu, prinţul Calimachi, Mihai Manoilescu, slujitori ai bisericii, precum Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan, militanţi de stânga, printre care Petru Constantinescu – Iaşi, Mihail Ralea şi alţii.

Eliberarea din puşcărie a peste 1.500 de intelectuali
Fiind un politician cu vederi largi, dispus dialogului, Groza s-a bucurat de încredere şi preţuire din partea intelectualilor angajaţi în slujirea intereselor naţionale. Numirea sa în funcţia de prim-ministru la 6 martie 1945 a trezit multe speranţe în rândurile intelectualităţii derutate de mersul impetuos al evenimentelor. Primul decret emis de Guvernul Groza s-a referit la eliberarea din detenţie a circa 1.500 de intelectuali arestaţi pentru credinţa lor, în acelaşi an, desfiinţându-se lagărul de la Caracal.
În mai 1945, Groza salvează de la un masacru iminent pe fruntaşii PNŢ, întruniţi într-o adunare festivă la Ateneul Român. În acelaşi an, se opune planului de trimitere la muncă forţată în Donbass, a zeci de mii de legionari şi a familiilor lor. El reuşeşte să obţină ştergerea de pe listele de criminali de război a femeilor (exemplu, Maria Antonescu, Veturia Goga, Lucreţia Barbu) şi a demnitarilor pentru care nu existau dovezi concludente de vinovăţie (exemplu, fostul ministru de interne, Popescu, şi generalul Stavrescu). Pe Veturia Goga o salvează de la un proces în care fusese implicată pentru colaborarea sa cu Maria Antonescu în Consiliul de Patronaj.
La 16 octombrie 1945, la Congresul general al Uniunii Preoţilor Democraţi, Petru Groza anunţă că întregul personal clerical, care fusese îndepărtat din serviciu pe baza legii pentru purificarea aparatului de stat, este repus în drepturile sale.
În perioada următoare, Groza reuşeşte să-l înduplece pe bunul său prieten Traian Vuia să se repatrieze şi obţine de la autorităţile franceze copia în mărime naturală a avionului cu care marele inventator a realizat primul zbor mecanic din istorie. La Bucureşti, a fost organizată o mare expoziţie şi tot prin grija lui Groza, a fost tipărită o carte despre viaţa şi realizările geniului Vuia.

Salvează clerici, dar salvează şi Ateneul Român
Ocupaţia străină şi declanşarea luptei de clasă de către staliniştii ce cuceriseră pârghiile puterii au avut urmări dureroase pentru mulţi intelectuali, cadre militare şi slujitori ai bisericii. Fără a putea opri valul represiunilor, Groza a depus eforturi pentru a le atenua. Astfel, în 1948, el stopează un plan urzit de Ana Pauker, Vasile Luca şi alţi alogeni, care urmăreau executarea tuturor deţinuţilor politici din închisori, printre ei numărându-se lideri ai PNŢ, PNL, legionari, ofiţeri şi generali, foşti membri ai Guvernului Antonescu etc. De asemenea, Groza obţine eliberarea din detenţie a episcopului Marton Aron, şef al Bisericii catolice, a lui Iuliu Hossu şi altor capi ai bisericii greco-catolice, Bartolomeu Anania, vicar patriarhal, a dr. Emil Caba din Deva, dr. Iuliu Haţieganu din Cluj, avocatului Eugen Chişu din Satu Mare, academicianului Grigore Moisil, filozofului Petre Ţuţea, cărturarului Onisifor Ghibu, istoricului C. C. Giurescu şi altor multor oameni de valoare.
O luptă dârză a dus Petru Groza cu proletcultiştii. Iosif Chisinevschi, ce dirija cultura în România, plănuise demolarea centrului civic al Capitalei. Petru Groza s-a opus acestui plan dement şi astfel au fost salvate de la demolare Ateneul Român, Hotelul Athenee Palace, Biblioteca Universităţii, Biserica Boteanu şi alte edificii de mare interes arhitectonic şi cultural. După cum se ştie, o serie de proletcultişti alogeni, cuibăriţi în structurile statului, au pus la cale înlăturarea din funcţii şi a unor cadre universitare şi scoaterea din librării şi biblioteci a operelor scriitorilor români Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Lucian Blaga etc. Este cunoscută conspiraţia prin care a fost ostracizat scriitorul Tudor Arghezi de către grupul Iosif Chişinevschi, Mihai Roller, Leonte Răutu, Sorin Toma, A. Toma, Miron Radu Paraschivescu şi a fost înlăturat de la catedră renumitul critic literar şi scriitor George Călinescu. Petru Groza, împreună cu M. Sadoveanu şi alţi oameni politici şi de cultură au dus o luptă îndelungată, până au reuşit acţiuni de reabilitare. Astfel, în 1953 şi 1954, Petru Groza, în calitatea sa de preşedinte al Prezidiului MAN, s-a referit direct la responsabilitatea lui Chisinevschi şi Răutu, în denaturarea politicii statului în domeniile artei şi literaturii şi a lui Roller în istorie. Ca urmare, au avut loc reconsiderări importante. În scurt timp, a fost ridicată interdicţia asupra scrierilor lui Arghezi, marele poet fiind omagiat şi decorat cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani. La solemnitate, în cuvântul său, Groza a declarat că salută „pe cel mai mare poet în viaţă, poet naţional, pe Tudor Arghezi”. Totodată, la intervenţia lui Groza, a fost eliberat din detenţie şi reîncadrat în învăţământul superior, fiul poetului, Baruţiu. A urmat retipărirea operelor lui Lucian Blaga, ale lui Octavian Goga (Veturia Goga primind drepturile de autor) şi ale altor scriitori de seamă temporar interzişi.

Ajutor financiar pentru George Enescu şi Ana Aslan
În anul 1954, muzicianul George Enescu îi trimite lui Groza o emoţionantă scrisoare, în care îl informa că se află la Paris, grav bolnav (paralizat) şi lipsit de mijloace financiare. Imediat, preşedintele Prezidiului MAN intervine pentru deblocarea de la CEC a importantei sume de 74. 000 de lei, ca drepturi de autor, care i-au fost trimise lui Enescu. Cu această sumă i-au fost asigurate marelui muzician, o locuinţă corespunzătoare şi un cadru medical pentru îngrijire. Enescu i-a mărturisit prietenului său Groza că dacă Dumnezeu şi medicii îl vor ajuta, dorinţa lui cea mai arzătoare era să se înapoieze în patrie. În acest timp, Groza adresează CC al PMR o scrisoare în care atrage atenţia asupra situaţiei grele în care se află Enescu, propunând măsuri grabnice de ajutoare. Din păcate, Enescu n-a mai apucat să se însănătoşească, în anul următor a încetat din viaţă şi a fost înmormântat pe pământ străin.
După ce a bătut în zadar pe la mai multe uşi, Ana Aslan s-a adresat lui Groza. La intervenţia acestuia, savantei i s-au asigurat sediu şi fonduri şi astfel, a luat fiinţă Institutul de geriatrie, cunoscut în întreaga lume.

Ultima dorinţă – eliberarea a 60 de intelectuali din închisori
Pe patul de moarte, Petru Groza a făcut un gest nobil: ca ultimă dorinţă, a cerut eliberarea din închisori a unui număr de 60 de intelectuali, dorinţă ce i-a fost îndeplinită.
Am amintit doar câteva din numeroasele acte umanitare ale cunoscutului politician hunedorean, denigrat pe nedrept de către indivizi orbiţi de ura politică. În emiterea unor judecăţi asupra cuiva, trebuie ţinut cont de condiţiile în care a activat, în cazul de faţă ocupaţia străină, când arestările se făceau fără ştirea şi consimţământul primului ministru, iar intervenţiile pentru salvarea celor năpăstuiţi se putea face doar în cazuri izolate, bine argumentate. Petru Groza, el însuşi fiind urmărit şi etichetat de mai marii vremii, era acuzat ca rămăşiţă burghezo-moşierească. Prin acţiunile sale, mulţi oameni nevinovaţi au scăpat de pedeapsa capitală, altora li s-au aplicat sancţiuni mai blânde şi foarte mulţi au fost puşi în libertate, reintegraţi în slujbe sau trecuţi la pensie.