Mai bine de 70% dintre români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, printre cele mai ridicate procentaje din UE, unde media este de 58%, potrivit unui sondaj Eurobarometru. Doar grecii, spaniolii şi cehii au mai puţină încredere în evoluţia ţărilor lor. Numai 12% din români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună.
Românii se numără şi printre europenii cu cel mai scăzut nivel de încredere în Guvern (10%), Parlament (9%) şi partide politice (8%). Încrederea românilor în Parlament este cea mai redusă din UE, unde media este de 27%, în timp ce în cazul Guvernului doar grecii stau mai rău (cu 8%), la o medie europeană de 24%. Două ţări înregistrează o încredere în partidele politice mai scăzută chiar decât România, respectiv Grecia, Slovenia, în timp ce în Cipru, Lituania şi Letonia aceasta se află tot la la 8%. În spaţiul comunitar, încrederea în partide se situează la 14%.
Sondajul relevă că 9% din români, nivel minim în UE, sunt puternic interesaţi de politică, în timp ce pentru 41% interesul este mediu, iar pentru 22% scăzut. Restul de 28% nu sunt interesaţi deloc de politică.
Românii au cea mai redusă încredere din UE și în capacitatea FMI de a lua măsuri eficiente împotriva efectelor crizei, doar 7%, faţă de media UE de 14%.
Potrivit Eurobarometrului, angajaţii români se numără și printre cei mai îngrijoraţi europeni cu privire la siguranţa locului de muncă.
Astfel, conform sondajului, peste 40% dintre români sunt nemulţumiţi de situaţia de la locul de muncă şi peste 90% se arată îngrijoraţi cu privire la şomaj.
Sondajul a fost realizat la nivel european în perioada 5-20 noiembrie, prin 31.659 de interviuri. În România, a fost realizat cu ajutorul institutului TNS CSOP.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu