
La secţia a II-a a DNA se află dosarul fabricat privind traficarea la vârf a unor funcţii în ministere şi finanţarea campaniilor electorale. Ieşirile secretarului general Liviu Dragnea, cel care a luat parte la chiolhanul organizat de Stancu pe Dunăre, punând la punct acest "plan de apărare", nu sunt deloc întâmplătoare. Baronii care spun ca l-au creat pe Geoană şi-ar putea folosi influenţa pe care încă o mai au în rândul primarilor care nu au aflat încă adevăratele motive ale conflictului acestor lideri cu conducerea centrală a PSD, ameninţându-l pe Victor Ponta cu migrări în masă.
Preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu,Teodorescu Gheorghe- INSOMAR,Ioan Nicolae patron şi deputatul PSD Cristian Rizea sunt cercetaţi, alături de Mircea Geoană, într-un dosar penal instrumentat de procurorii secţiei a II-a a DNA, ce vizează asazise fapte de corupţie în legătură cu traficarea de funcţii la vîrful unor ministere şi finanţarea campaniilor electorale din 2008 şi 2009. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi, printre alţii, conform unor surse judiciare, Ionuţ Costea - cumnatul d-lui Geoană , preşedintele Eximbank, Sebastian Ghiţă - patronul grupului de firme Asesoft şi al postului tv ce i-a aparţinut lui Vântu, deputaţii PSD Nicolae Bănicioiu şi Viorel Hrebenciuc, precum şi Margareta Costea, soacra d-lui Geoană.
După vizita pe care a făcut-o în urmă cu câteva zile la DNA,dl, Geoană a ascuns ceva jurnaliştilor care l-au chestionat la ieşirea din sediul instituţiei, iar asta are legătură cu faptul că preşedintele Senatului n-a fost însoţit de un avocat la întâlnirea cu procurorii anticorupţie. ”Explicaţia timpului extrem de scurt petrecut de el la DNA este destul de simplă: fusese chemat pentru a i se prezenta învinuirile care i se aduc în dosar, dar pentru că fusese suficient de inspirat să vină fără avocat, momentul transformării lui din martor în învinuit a fost amânat până la termenul următor la care i s-a pus în vedere să fie însoţit de un apărător, dacă nu doreşte unul din oficiu. Ce învinuiri i se vor aduce însă celui care a riscat, la mustaţă, pupatul pe gingii cu Vîntu? Implicarea sa în traficarea/vânzarea unor funcţii din executiv şi legislativ, precum şi în legătură cu banii negrii din cele două campanii electorale”, scrie jurnalistul Dan Badea, cel care a făcut cele mai complexe anchete jurnalistice referitoare la afacerile şi sistemul relaţional ale lui Vântu în mediul politic şi conexiunile sale la vârful Partidului Social Democrat.
Gh. Bunea Stancu a insistat pe lângă Geoană (fără finalitate practică) în numirea pe funcţii de secretari de stat a celor doi deputaţi Nicolae Bănicioiu şi Cristian Rizea, cel din urmă fiind deja cercetat de DNA în legătură cu delapidarea unui milion de euro din vremea în care ocupase funcţia de şef al unei agenţii de stat. Gheorghe Bunea Stancu mai are de dat explicaţii şi pentru cele 600.000 de euro din fondurile Consiliului Judeţean Brăila, al cărui preşedinte este, care au ajuns în conturile firmelor sale .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu